Ortodoxia Românească în America
1991-2026
CONCLUZIE
Cartea de față urmărește, pe durata a treizeci și cinci de ani, un drum în care speranța unității românilor ortodocși din America s-a întâlnit cu realități instituționale, cu proiecte comunitare, cu decizii parohiale dificile și cu conflicte care au lăsat urme adânci. Dincolo de nume, date și acte, firul central al acestei istorii este continuitatea unei comunități: Holy Trinity Romanian American Orthodox Church din Los Angeles, credincioșii ei și slujirea preoțească împlinită în mijlocul lor. Această concluzie nu dorește să înlocuiască documentele prezentate în paginile anterioare, ci să le așeze într-o privire de ansamblu, cu respect față de adevăr, față de persoane și față de memoria Bisericii.
Perioada 1991-2026 nu poate fi redusă la un litigiu sau la o dispută de jurisdicție. Ea începe cu renașterea speranței că românii ortodocși din Statele Unite și Canada, despărțiți de împrejurările dramatice ale secolului al XX-lea, vor putea redescoperi o cale a apropierii și a unității. Se încheie într-un timp în care Parohia Sfânta Treime își continuă viața liturgică și comunitară în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, după o perioadă de încercări care a pus la probă răbdarea, coeziunea și responsabilitatea membrilor ei.
O istorie care trebuie citită în întregime
Cele zece capitole ale lucrării nu reprezintă episoade izolate. Dialogul pentru reunificare, proiectul Sunland, corespondența administrativă din anii 2021-2022, deliberările parohiale, procedurile canonice, litigiul civil și biografiile celor implicați se completează reciproc. A le separa ar însemna să pierdem tocmai legătura dintre idealul unității, autonomia unei comunități locale, grija pentru patrimoniu și libertatea conștiinței clericale.
În primii ani ai perioadei cercetate, relația cu Biserica Mamă și posibilitatea reorganizării unitare a Ortodoxiei românești în America au fost discutate în termeni de reconciliere. Documentele evocă întâlniri, scrisori, propuneri și declarații care au încercat să păstreze deschisă perspectiva apropierii. Chiar dacă acest dialog nu a ajuns la soluția durabilă dorită de mulți, el rămâne un capitol important al istoriei diasporei. El arată că idealul unității nu a fost o formulă retorică, ci o preocupare reală, împărtășită de clerici și credincioși din ambele structuri românești.
Pentru autor, această istorie a fost una trăită, nu doar cercetată. Slujirea la Los Angeles a părintelui Constantin, începută în 1982, și participarea la eforturile de apropiere au creat o perspectivă directă asupra evenimentelor. Mărturia personală are, desigur, propriul ei loc și propriile limite: ea trebuie citită împreună cu documentele, nu în locul lor. Tocmai de aceea această carte pune în centru datele, corespondența, procesele-verbale, actele corporative, documentele canonice, înscrisurile juridice și mărturiile identificabile.
Parohia Sfânta Treime și vocația continuității
Holy Trinity Romanian American Orthodox Church nu este doar cadrul administrativ al unei dispute recente. Este o comunitate întemeiată factic în 1926, și incorporată în 1940, consolidată prin generații de credincioși, prin osteneala preoților și a familiilor românești, prin biserica de pe Verdugo Road și prin instituțiile culturale și filantropice care s-au născut în jurul ei. Istoria ei arată cât de mult poate lucra o comunitate atunci când credința, identitatea românească și responsabilitatea civică se sprijină reciproc.
În această lumină trebuie înțeles și proiectul Sunland. Pentru unii el a fost, înainte de toate, visul legitim al unui nou locaș și al unui centru social capabil să răspundă nevoilor unei comunități aflate în creștere. Pentru alții, el a devenit ulterior subiect de întrebare administrativă și de controversă. Documentele capitolelor consacrate Sunlandului arată însă o realitate mai complexă: achiziționarea terenului, demersurile pentru autorizații, condițiile impuse de autorități, eforturile de strângere de fonduri, modificarea contextului demografic și, în final, imposibilitatea obiectivă de a transforma proiectul în construcția dorită.
Un proiect neîmplinit nu este în mod automat o faptă rea și nici o dovadă de rea-credință. În viața unei parohii, ca în viața oricărei comunități, există inițiative care întâlnesc limite financiare, urbanistice, demografice sau istorice. Judecarea lor cere contextualizare și bună-credință. Așezat în cronologia lui proprie, Sunland nu apare ca un episod desprins de viața parohiei, ci ca expresia unei speranțe pastorale care nu s-a putut realiza în condițiile date.
De la dialog la confruntare
Anii 2021-2022 au schimbat tonul relațiilor dintre ROEA și Parohia Sfânta Treime. Cererile de documente, schimburile de scrisori, încercările de clarificare și întâlnirile directe au generat o tensiune crescândă. În materialul prezentat, Parohia a susținut că a oferit explicații, a căutat dialog și a formulat propuneri de compromis. ROEA a exprimat, la rândul ei, poziții administrative și disciplinare pe care le-a considerat necesare. O concluzie echilibrată nu poate confunda pozițiile părților și nici nu poate transforma afirmațiile unei părți într-o sentință definitivă împotriva celeilalte.
Este însă limpede că încercările de soluționare nu au produs încrederea necesară. Întâlnirea de la Phoenix din 23 februarie 2022, convorbirile și corespondența ulterioară, precum și discuția din 2 iulie 2022, sunt repere ale unui moment în care o înțelegere între toate părțile implicate părea încă posibilă. Din perspectiva prezentată în această lucrare, Părintele Constantin a acceptat în principiu perspectiva pensionării, dar a cerut o soluționare scrisă și definitivă a Cazului Sunland și o tranziție pastorală ordonată. Această formulă nu a fost acceptată de ROEA în forma dorită de Parohie. Impasul care a urmat a transformat o problemă administrativă într-o criză de încredere și, în cele din urmă, într-o ruptură jurisdicțională.
În astfel de împrejurări, cuvintele folosite contează. O istorie responsabilă trebuie să distingă între acte dovedite, interpretări juridice, convingeri canonice și durerea reală a celor implicați. Ea nu trebuie văzută simplist: nu orice act instituțional este, prin el însuși, dovada unei soluții drepte. Întrebarea care rămâne este dacă dialogul a fost purtat până la capăt, cu disponibilitatea de a asculta documentele, situația concretă a comunității și conștiința persoanelor chemate să decidă.
Deliberarea parohială și schimbarea de jurisdicție
Hotărârile din toamna anului 2022 trebuie privite mai întâi ca acte ale unei comunități parohiale. Procesele-verbale, convocările, agendele și rezoluțiile analizate în carte arată o succesiune de deliberări: discuții în Consiliul Parohial, consultarea unei apărări juridice, pregătirea unei adunări speciale, votarea și comunicarea hotărârilor. În consecință, decizia de a părăsi jurisdicția ROEA și de a solicita primirea în Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi nu este prezentată ca gestul individual al unui cleric, ci ca rezultatul unei proceduri parohiale asumate de cei prezenți și votanți.
Votul din 30 octombrie 2022 are, în această narațiune, o semnificație deosebită. El a exprimat convingerea majorității participante că viitorul comunității trebuie continuat în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Contestările ulterioare trebuie și ele consemnate, pentru ca cititorul să înțeleagă faptul că unanimitatea celor prezenți și votanți nu a exclus apariția unor obiecții după ședință. Dar existența unei obiecții ulterioare nu șterge nici procedura, nici votul, nici documentele care au însoțit decizia.
Primirea Parohiei și a Părintelui Constantin în ROMA, confirmată prin documentele din noiembrie 2022, a însemnat pentru comunitate continuitate liturgică și pastorală. Nu a însemnat despărțirea de Biserică, ci așezarea într-o altă jurisdicție ortodoxă românească, aflată sub omoforul Mitropolitului Nicolae. Această precizare este esențială: dincolo de disputele de competență, viața liturgică nu s-a întrerupt, iar comunitatea a continuat să se roage, să boteze, să cunune, să îngroape pe cei adormiți și să își poarte lucrarea misionară.
Procedura canonică și problema jurisdicției
Capitolul referitor la convocările din 2023 consemnează o controversă care nu poate fi tratată superficial. ROEA a continuat să revendice o competență disciplinară asupra Părintelui Constantin și a formulat convocări înaintea Consistoriului Spiritual. Apărarea Părintelui Constantin a răspuns prin excepția lipsei de jurisdicție, susținând că raportul său cu ROEA încetase la 15 septembrie 2022 și că, după primirea în ROMA, Consistoriul ROEA nu mai avea competență asupra sa.
Aceasta este o problemă de drept canonic și de interpretare instituțională, nu o chestiune care se rezolvă prin etichete. Cartea păstrează pozițiile părților și documentele comunicate de ele. Ea nu se substituie unei instanțe canonice competente și nu pretinde să pronunțe o sentință universală. Poate însă arăta că, pentru apărare, neprezentarea la convocări nu a fost o simplă nesupunere, ci expresia unei obiecții juridico-canonice formulate în mod repetat și argumentată prin cronologie, acte de primire și corespondență juridică.
Această nuanță este importantă pentru memoria comunitară. O istorie dreaptă trebuie să consemneze atât faptul că ROEA a emis acte și a susținut propria jurisdicție, cât și faptul că Părintele Constantin, apărătorii săi și Parohia au contestat această jurisdicție. Fără această dublă consemnare, cititorul ar primi o narațiune incompletă și ar fi lipsit de instrumentele necesare pentru a judeca singur documentele.
Litigiul civil și valoarea documentelor
Trecerea conflictului în instanța civilă, prin acțiunea ROEA împotriva Holy Trinity Romanian American Orthodox Church, a adăugat o dimensiune nouă și gravă. Somația din 1 aprilie 2024, răspunsul juridic al Parohiei din 25 aprilie 2024, plângerea depusă în iunie 2024, răspunsul la acțiune, medierea din decembrie 2025 și retragerea voluntară a acțiunii la sfârșitul aceluiași an constituie repere verificabile ale unui dosar care a pus în discuție patrimoniul, actele corporative și identitatea instituțională a Parohiei.
Retragerea voluntară a acțiunii nu trebuie prezentată ca o hotărâre judecătorească pe fond și nici ca o soluționare definitivă a tuturor disputelor istorice dintre părți. Ea rămâne însă un fapt procedural de mare importanță: cauza nu a fost dusă până la judecata pe fond și nu s-a pronunțat nicio hotărâre care să transfere patrimoniul Parohiei sau să confirme revendicările formulate de ROEA.
Totodată, trebuie consemnat că instanța civilă a respins susținerea potrivit căreia litigiul ar fi avut un caracter exclusiv eclezial, nejustițiabil în fața unei instanțe civile. Prin menținerea cauzei pe rol, instanța a admis că pretențiile episcopiei ROEA referitoare la patrimoniu și la raporturile juridice dintre părți puteau fi analizate potrivit principiilor neutre ale dreptului civil, fără intervenție în chestiuni de credință, cult sau disciplină bisericească.
În materia patrimoniului bisericesc, afirmațiile trebuie formulate cu rigoare. Patrimoniul nu este doar o sumă de bunuri; el reprezintă rezultatul jertfei multor generații, al donațiilor, al muncii voluntare și al unei administrări care are obligația de a proteja scopul religios și comunitar. De aceea, orice pretenție asupra lui trebuie evaluată prin acte, titluri, statute, hotărâri ale corporației religioase și norme aplicabile, nu numai prin declarații sau presupuneri istorice.
Cazul Episcopului Irineu și obligația memoriei
Prezența Episcopului Irineu Duvlea în această lucrare nu este întâmplătoare. Biografia și cazul său au influențat conștiința multor români ortodocși din America și au devenit, pentru autor, un reper al întrebărilor despre procedură, autoritate, dreptul la apărare și memoria comunitară. Materialele analizate păstrează atât actele instituționale ROEA și OCA, cât și contestațiile, mărturiile și documentele de apărare care au fost publicate în legătură cu cazul.
O concluzie responsabilă trebuie să evite două extreme: să transforme disputa într-un verdict simplist sau să o lase să dispară prin tăcere. Hotărârile instituționale există și trebuie menționate. La fel, criticile privind procedura, probele, imparțialitatea și întinderea jurisdicției au fost formulate în mod persistent de Episcopul Irineu, de apărătorii și de susținătorii săi. A păstra aceste două planuri distincte nu slăbește adevărul; îl face mai accesibil cercetării viitoare.
Preasfințitul Părinte Irineu a oferit acestei lucrări rugăciune, sprijin moral și documentație din arhiva proprie. Acest aport a ajutat la păstrarea unei memorii pe care timpul, polemica și fragmentarea surselor o pot altera. Rugăciunea și arhiva nu îndeplinesc aceeași funcție, dar amândouă pot sluji adevărului: prima susține sufletul în încercare, iar cea de a doua dă cercetătorului posibilitatea de a verifica, compara și înțelege.
Metoda acestei lucrări
Această carte s-a sprijinit pe o documentare abundentă: scrisori, procese-verbale, hotărâri, acte corporative, documente juridice și canonice, agende, corespondență electronică, înregistrări audio și video, fotografii, materiale publicate și mărturii verbale. Au fost consultate, pe cât posibil, surse serioase, identificabile și verificabile. Acolo unde a fost relevantă mărturia directă, ea a fost așezată în contextul său, cu indicarea caracterului ei de experiență personală sau de relatare a unui martor.
Mărturiile unor oameni sinceri, fără interes personal în deformarea faptelor, au avut un rol important. Ele nu sunt invocate pentru a cere cititorului un act de credință, ci pentru a completa documentele scrise atunci când acestea nu pot reda întreaga atmosferă a unei întâlniri, a unei ședințe sau a unei perioade de tensiune. Martorul onest nu înlocuiește actul; el îl poate lumina, explica sau confirma în limitele propriei percepții.
Nici o cercetare a unor conflicte ecleziale contemporane nu este complet lipsită de sensibilități. Tocmai de aceea regula folosită aici a fost de a diferenția, pe cât posibil, între fapte atestate, afirmații ale părților, interpretări juridice sau canonice și judecăți personale. În locul limbajului absolutizant, lucrarea preferă formulări care indică proveniența unei afirmații: „potrivit documentului”, „din perspectiva apărării”, „în poziția ROEA”, „conform procesului-verbal”, „în mărturia relatată”. Această disciplină a formulării nu este slăbiciune, ci respect pentru adevăr.
Documentarea rămâne deschisă. Dacă vor apărea înscrisuri noi, ele trebuie citite, datate și puse în dialog cu cele deja publicate. Adevărul istoric nu se teme de completări. Dimpotrivă, o arhivă bine păstrată permite corectarea erorilor, nuanțarea interpretărilor și împiedică transformarea memoriei în zvon sau propagandă.
Cinci ani de încercare și de unitate
Pentru credincioșii Parohiei Sfânta Treime, anii 2021-2026 au fost ani de vitregie istorică. Ei au adus neliniște, ședințe dificile, corespondență apăsătoare, cheltuieli juridice, întrebări despre viitor și uneori sentimentul că istoria comunității este pusă sub semnul îndoielii. Dar au arătat și ceva esențial: o parohie nu este doar o structură juridică și nici numai clădirea în care se slujește. Ea este comuniunea credincioșilor care poartă împreună răspunderea pentru altar, pentru patrimoniu, pentru copii, pentru cei vârstnici și pentru memoria celor care au zidit înaintea lor.
Consiliul Parohial, sub conducerea președintelui Edvart Rastian, a avut o sarcină deosebit de grea. Membrii lui au fost chemați să citească documente, să delibereze, să păstreze echilibrul între grija pastorală și obligațiile administrative, să consulte avocați și să ia hotărâri cu consecințe de lungă durată. Responsabilitatea lor nu trebuie judecată numai prin rezultatul final, ci și prin disponibilitatea de a lucra în mod organizat, de a păstra procese-verbale și de a supune deciziile importante mecanismelor comunitare.
O mențiune de recunoștință se cuvine domnului Reggie Dissanayake, care a îndeplinit rolul de legătură juridică între Parohie și avocații Bisericii. Într-un conflict cu numeroase acte, termene și consecințe practice, o asemenea lucrare de coordonare nu este spectaculoasă, dar este decisivă. Ea cere răbdare, ordine, discreție și capacitatea de a traduce nevoile unei comunități în comunicare eficientă cu apărătorii ei juridici.
Mai presus de orice, această perioadă a arătat unitatea enoriașilor. Cei care au rămas aproape de Biserică, care au participat la adunări, au susținut viața parohială, au donat, au muncit voluntar și s-au rugat au făcut posibilă continuitatea. Ei nu au fost spectatori ai unei istorii făcute de alții. Prin prezența și responsabilitatea lor, au fost parte activă în luarea deciziilor parohiale din anii 2021-2026.
Lecții pentru viața bisericească
Prima lecție a acestei istorii este aceea că unitatea bisericească nu poate fi redusă la o formulă administrativă. Ea are nevoie de adevăr, de ascultare reciprocă, de respect pentru conștiință și de grija reală față de comunitățile locale. O unitate care nu poate suporta întrebările, nu ascultă temerile legitime sau nu oferă căi credibile de soluționare a neînțelegerilor riscă să rămână numai o declarație. În schimb, unitatea lucrată cu răbdare poate păstra diversitatea de experiențe și poate transforma memoria rănită într-un motiv de apropiere.
A doua lecție privește importanța procedurilor. Într-o comunitate ortodoxă, procedura nu este un formalism lipsit de suflet. Convocările corecte, agendele clare, procesele-verbale, consultarea comunității și păstrarea documentelor protejează atât pacea, cât și libertatea celor care participă. Atunci când o decizie este grea, ea are cu atât mai multă nevoie de transparență. Lucrarea de față arată de ce documentele parohiale din perioada 2021-2026, ca de altfel și din anii precedenți, au avut o valoare care a depășit momentul în care au fost redactate: ele au fixat ce s-a discutat, cine a decis și în ce condiții.
A treia lecție privește raportul dintre dreptul civil și viața Bisericii. O parohie este, în același timp, o comunitate sacramentală și o organizație care poartă răspunderi civile: proprietăți, conturi, contracte, angajați, asigurări și obligații față de autorități. Nu este o lipsă de credință ca aceste răspunderi să fie administrate cu grijă juridică. Dimpotrivă, o bună administrare poate feri comunitatea de pierderi și poate apăra darurile oferite de generațiile anterioare. Consultarea avocaților și protejarea documentelor au fost, în cazul Parohiei Sfânta Treime, parte din datoria de păstrare a patrimoniului încredințat.
În sfârșit, această istorie amintește că autoritatea bisericească este mai convingătoare atunci când este însoțită de dialog pastoral. Autoritatea nu se micșorează prin explicație, prin răbdare sau prin disponibilitatea de a revizui o procedură care a produs neliniște. Dimpotrivă, ea dobândește credibilitate. Pentru generațiile viitoare, poate cea mai importantă întrebare nu va fi doar cine a avut dreptate într-o dispută concretă, ci dacă toți cei implicați au făcut tot ce era posibil pentru ca pacea să fie păstrată fără sacrificarea adevărului.
Responsabilitatea față de arhivă și față de generațiile următoare
Cartea aceasta este și o chemare la păstrarea arhivei. În viața unei parohii, memoria se poate pierde repede: o cutie de corespondență rămâne într-un birou, o înregistrare se strică, un e-mail nu mai poate fi găsit, iar o generație care a fost prezentă la un eveniment se împuținează. În lipsa unei arhive organizate, mai târziu rămân numai relatări parțiale. De aceea, scrisorile, procesele-verbale, actele juridice, fotografiile, buletinele parohiale și înregistrările trebuie păstrate, datate și descrise cu grijă.
Această datorie nu aparține exclusiv preotului, președintelui sau unui avocat. Ea aparține întregii comunități. Fiecare familie care păstrează un program de hram, o fotografie veche, o scrisoare sau o amintire verificabilă poate contribui la istoria Bisericii. În același timp, selecția și publicarea materialelor trebuie făcute cu discernământ: protejând viața privată unde este necesar, evitând prezentarea unei afirmații neverificate ca fapt și păstrând întotdeauna diferența dintre document și comentariu.
Pentru tinerii Parohiei Sfânta Treime, istoria 1991-2026 poate părea îndepărtată. Dar ea explică de ce biserica lor există astăzi în forma ei actuală, de ce anumite nume revin în amintirile părinților și bunicilor, de ce patrimoniul trebuie administrat cu responsabilitate și de ce viața comunitară cere participare. A cunoaște această istorie nu înseamnă a rămâne prizonierul trecutului. Înseamnă a primi o moștenire cu inteligență și a nu repeta, din neștiință, greșelile care au produs suferință.
Totodată, generațiile următoare au dreptul să cerceteze această perioadă cu libertatea lor. Ele pot consulta actele, pot compara interpretări și pot pune întrebări noi. Autorul nu cere ca lectura sa să devină singura lectură posibilă; el cere ca documentele să nu fie pierdute, iar experiența comunității să nu fie redusă la o singură voce oficială. Adevărul istoric se întărește atunci când suportă verificarea.
Speranța pentru unitatea românilor ortodocși
În pofida conflictelor consemnate aici, idealul unității românilor ortodocși din America nu trebuie abandonat. Unitatea autentică nu cere uitarea identităților locale, nici renunțarea la întrebările legitime. Ea cere mai întâi recunoașterea faptului că toți cei botezați în Hristos sunt chemați la pace, la slujire și la responsabilitate. Structurile canonice pot fi diferite, iar trecutul poate rămâne disputat; însă misiunea de a transmite credința, limba, cultura și dragostea de Biserică generațiilor tinere rămâne comună.
De aceea, ușa dialogului nu trebuie închisă. Un dialog nou, dacă va exista, trebuie să fie mai atent la documente, mai liber de presiuni și mai respectuos față de drepturile și îndatoririle fiecărei comunități. El nu poate fi construit prin negarea rănilor sau prin cererea ca ele să fie uitate. Vindecarea începe atunci când se poate vorbi deschis, fără umilire și fără teamă, despre ceea ce s-a întâmplat.
Parohia Sfânta Treime își poate aduce contribuția la această speranță nu prin polemică, ci prin continuitatea unei vieți bisericești sănătoase: slujire cu demnitate, educație religioasă, filantropie, cultură românească și ospitalitate. O comunitate care își păstrează pacea și responsabilitatea devine o mărturie mai puternică decât orice dispută. Aceasta este, poate, cea mai bună formă în care poate fi cinstită memoria celor care au lucrat pentru unitate.
Slujirea care continuă
O carte despre conflict ar fi incompletă dacă ar uita lucrarea care a continuat în același timp. În deceniile acestei slujiri au fost săvârșite Sfinte Liturghii, botezuri, cununii, înmormântări, cateheze, activități culturale și acte de caritate. Au fost sprijinite familii, au fost primiți nou-veniți, s-a păstrat limba română, s-au înălțat rugăciuni pentru vii și adormiți. Această viață de zi cu zi este, în ultimă instanță, măsura autentică a unei parohii.
Anul 2026 poartă și semnul unui prag personal: cincizeci de ani de preoție pentru părintele Constantin, începând cu hirotonia sa în preot în Ziua de Crăciun, 25 decembrie 1976. Orice slujire de această durată este alcătuită din bucurii și poveri, din reușite și neîmpliniri, din oameni care rămân și oameni care pleacă. Ea nu aparține exclusiv celui hirotonit, ci și familiei sale, credincioșilor care l-au primit și ierarhilor sub a căror binecuvântare a slujit. În acest sens, istoria Părintelui Constantin Alecse nu poate fi despărțită de istoria Bisericii Sfânta Treime din Los Angeles.
Schimbarea pastorală prevăzută pentru perioada următoare trebuie privită cu nădejde. O comunitate matură își cinstește trecutul fără să îl transforme într-o povară și își pregătește viitorul fără să uite jertfa înaintașilor. Credincioșii, Consiliul Parohial și noua generație de slujitori au chemarea de a păstra unitatea, așezarea canonică, patrimoniul și caracterul românesc al acestei comunități.
Cuvânt de încheiere și mulțumiri
Închei această lucrare cu convingerea că istoria nu trebuie scrisă nici din resentiment, nici din frică. Ea trebuie scrisă cu documentele înaintea noastră, cu respect pentru oamenii care au suferit și cu libertatea de a numi faptele fără a renunța la măsură. Dacă această carte va ajuta pe cineva să înțeleagă mai bine drumul Ortodoxiei românești în America, încercările Parohiei Sfânta Treime și prețul unei conștiințe care nu dorește să tacă, atunci ea și-a împlinit rostul.
Mulțumesc din inimă Consiliului Parohial al bisericii Holy Trinity Romanian American Orthodox Church, condus de domnul Edvart Rastian, pentru responsabilitate, statornicie și pentru felul în care a purtat, împreună cu întreaga comunitate, greutatea deciziilor din anii de încercare. Mulțumesc domnului Reggie Dissanayake, legătura juridică dintre Parohie și avocații Bisericii, pentru munca atentă, răbdarea și sprijinul oferit în momentele în care rigoarea documentelor a fost indispensabilă.
Mulțumesc Preasfințitului Părinte Episcop Irineu pentru rugăciuni, pentru sprijinul moral și pentru documentația oferită din arhiva proprie. Mulțumesc tuturor enoriașilor Bisericii Sfânta Treime care au fost și au rămas uniți în acești cinci ani de vitregie istorică; celor care au participat responsabil la ședințe, celor care au pus întrebări cu bună-credință, celor care au susținut parohia prin muncă, prezență, dărnicie și rugăciune. Credincioșia lor a făcut ca încercarea să nu devină risipire.
Adresez mulțumiri deosebite Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae și Consiliului Mitropolitan pentru primirea Parohiei Ortodoxe Române Americane „Sfânta Treime” din Los Angeles și a subsemnatului sub omoforul Înaltpreasfinției Sale, în jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Această primire a oferit comunității noastre continuitate canonică, pacea necesară slujirii și încrederea că drumul ei poate fi continuat în deplină legătură cu Biserica Mamă, Biserica Ortodoxă Română.
În mod deosebit, aduc mulțumire Bunului Dumnezeu, Care a îngăduit încercările, dar a dăruit și puterea de a le purta. Lui Îi încredințez toate cele scrise aici, cu rugăciunea ca adevărul să fie slujit cu smerenie, iar dreptatea să fie unită cu iertarea. Mulțumesc familiei mele - soției mele, Elena, copiilor și tuturor celor apropiați - pentru răbdare, jertfă, înțelegere și iubirea cu care au susținut o slujire ce a cerut adesea mai mult decât se poate vedea din afară.
Cu recunoștință față de trecut, cu responsabilitate față de prezent și cu nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, închei aceste pagini. Fie ca Sfânta Treime să păzească Biserica Sa, să întărească pe cei care slujesc cu credință și să călăuzească pe românii ortodocși din America spre pace, adevăr și unitate.
Ortodoxia Românească în America 1991-2026
Pr. Protopop Constantin Alecse
|
|
The American Archive & Documentation Center (AADC) is dedicated to preserving the historical, spiritual, and cultural memory of Orthodox Christianity by collecting, documenting, and safeguarding archival materials for future generations. In an era when information spreads rapidly but is not always accurate, AADC serves as a trusted resource for historical research, education, and the preservation of the authentic legacy of Orthodox communities, ensuring that their faith, heritage, and contributions remain accessible to scholars, clergy, and the wider public.
|
|
|
RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
|
|
|
