
Archived documents:
Golgota Americană a Episcopului Irineu
CAZUL "Irineu Duvlea"
Capitolul de față își propune să examineze documentele istorice, canonice și juridice referitoare la cazul Episcopului Irineu Duvlea nu ca pe un episod izolat, ci în contextul mai larg al unor conflicte și controverse care au marcat, de-a lungul timpului, relațiile dintre conducerea Episcopiei Ortodoxe Române din America (ROEA), unii clerici ai acesteia și comunitățile afiliate. Analiza comparativă a acestor situații urmărește identificarea unor elemente comune, a mecanismelor instituționale implicate și a modului în care autoritatea ecleziastică și disciplinară a fost exercitată sub conducerea Arhiepiscopului Nathaniel, pe parcursul a peste patru decenii.
Potrivit documentelor analizate sunt indicii că avem de-a face cu un posibil model repetitiv de marginalizare, sancționare sau îndepărtare a unor clerici și lideri bisericești, măsuri prezentate oficial prin "prisma disciplinei canonice", a regulamentelor interne și a autorității episcopale. Studiul nu urmărește doar prezentarea unor acuzații sau opinii, ci examinarea faptelor, a documentelor disponibile și a contextului istoric, canonic și juridic în care aceste decizii au fost adoptate.
Un caz central al acestei analize îl reprezintă situația Episcopului Irineu Duvlea, începând cu alegerea și consacrarea sa ca Episcop-vicar al ROEA în anul 2003, continuând cu disputele privind Mănăstirea „Înălțarea Domnului” din Clinton, Michigan, precum și cu controversata situație a proiectului „Mănăstirea Moldovița” din Chatsworth, California, inițiat de Fundația Mihai Patrichi, proiect care implica terenul donat, active financiare și alte bunuri oferite prin acte de donație și bequests de familia ctitorului.
Analiza include, de asemenea, controversele legate de Centrul „St. Andrew’s House” (2005), precum și alte aspecte patrimoniale, canonice și juridice contestate de Episcopul Irineu și de susținătorii săi.
În același cadru va fi analizat și cazul Protopopului Constantin Alecse, care, prin susținerea publică exprimată în scris și prin mijloace virtuale în favoarea Episcopului Irineu și a convingerii că acesta a fost supus unei proceduri nedrepte, a devenit la rândul său obiectul unor presiuni disciplinare, inclusiv amenințări privind suspendarea sau depunerea din treapta preoției. Aceste împrejurări au contribuit la transferul său canonic către Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi, sub omoforul Mitropolitului Nicolae, transfer motivat și de convingerea că procesul de reunificare a celor două jurisdicții ortodoxe românești din America fusese blocat la nivelul conducerii ROEA, în pofida dorinței exprimate de numeroși clerici și credincioși pentru depășirea acestei divizări istorice.
Motion for Summary Adjudication filed by ROEA vs. HTRAOC [2025]
CAZUL "Irineu Duvlea" în presa locală, din Romania si Internatională
Notă introductivă
Site-map - www.bishopirineu.us
Surse, resurse și legaturi de referintă în cazul "Episcopul Irineu Duvlea"
Sfinți persecutați de propria lor Biserică
Preserving the Orthodox Memory:
The Role of Archives and Historical Research |
 |
The American Archive & Documentation Center (AADC) is dedicated to preserving the historical, spiritual, and cultural memory of Orthodox Christianity by collecting, documenting, and safeguarding archival materials for future generations. In an era when information spreads rapidly but is not always accurate, AADC serves as a trusted resource for historical research, education, and the preservation of the authentic legacy of Orthodox communities, ensuring that their faith, heritage, and contributions remain accessible to scholars, clergy, and the wider public. (NEWS IN ROMANIAN) |
|
|


RESURSE ELECTRONICE DIN ROMANIA
REVISTE ŞI ALTE RESURSE ELECTRONICE DIN STRĂINĂTATE
BIBLIOTECI DIGITALE
|
|
|