HolyTrinityRomanianOrthodoxMonastery	htromonastery@gmail.com	(517) 456-4474

 

---

"Sunland Case" – Intre Visul Construirii și

Incercările Timpului

(raport prelucrat, prezentat Consiliului Episcopesc ROEA de pr. protopop Constantin Alecse pe 13 mai 2021, la cererea Cancelariei Episcopiei)   Istoria, încercările și nădejdea unei comunități   Biserica Ortodoxă Română Sfânta Treime din Los Angeles, california, este mai mult decât o clădire, mai mult decât o parohie și mai mult decât o instituție. Este istoria vie a unei comunități românești care, timp de mai multe generații, a încercat să-și păstreze credința, limba, tradițiile și legătura cu Biserica Mamă, în mijlocul unei societăți noi și al unor schimbări istorice profunde.

Începuturile și formarea unei vocații pastorale

 

Istoria prezentată în documentul ce urmează este strâns legată de propria mea slujire preoțească. Născut și educat în România, am avut privilegiul de a-mi începe activitatea pastorală în Europa. În perioada 1976–1980 am slujit ca preot paroh la Biserica Ortodoxă Română „Sfântul Gheorghe” din Londra, la acea vreme singura parohie ortodoxă română din Anglia, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române.

 

În anul 1980 am fost primit în Episcopatul Ortodox Român din America și, între 1980 și 1982, am slujit la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Maria” din St. Paul, Minnesota. În anul 1982 am fost numit preot paroh al Bisericii „Sfânta Treime” din Los Angeles, de către Vlădica +Valerian.

 

Mai târziu, între anii 1985 și 2014, Arhiepiscopul Nathaniel mi-a încredințat și responsabilitatea de Administrator al Protopopiatului Coastei de Vest al Episcopiei Ortodoxe Române din America. Astfel, lucrarea mea pastorală s-a desfășurat nu numai în interiorul unei singure parohii, ci și în mijlocul unei comunități românești ortodoxe mult mai largi, răspândite pe coasta de vest a Statelor Unite.

 

Sfânta Treime – o parohie cu o istorie de peste opt decenii

 

Parohia Sfânta Treime din Los Angeles fusese înregistrată oficial în anul 1940. Comunitatea românească a reușit să achiziționeze o biserică de la episcopalieni, iar în timp au fost construite și sala parohială și casa parohială.

 

În anul 2025, comunitatea a sărbătorit cea de-a 85-a aniversare. În lunga sa istorie, parohia a fost păstorită de șase preoți: Pr. Martin Ionescu între 1939 și 1947, Pr. Gregory Coste între 1948 și 1957, Pr. Victor Bărbulescu între 1957 și 1969, Pr. Anchidim Useriu în perioada consemnată în document, Pr. Richard Grabowski între 1971 și 1982 și, în perioada 1982-2022 subsemnatul a slujit parohia sub jurisdicția Episcopiei ROEA, iar din 2022, atât parohia cât și parohul ei, părintele Constantin sunt sub jurisdicția Mitropoliei Românești din cele 2 Americi.

 

Când am venit eu la Los Angeles, în 1982, în întreaga Californie de Sud existau numai două biserici ortodoxe române: Sfânta Treime, aflată sub Episcopatul Ortodox Român din America, și Biserica „Sfinții Arhangheli” din Torrance, aflată sub Patriarhia Română. Comunitatea se afla însă în fața unei transformări majore.

Visul construirii unei biserici noi

După anul 1982, sosirea unui număr important de români care părăsiseră România din motive politice și economice a schimbat profund structura comunității. Biserica și spațiile existente deveniseră insuficiente. Clădirile erau vechi, iar nevoile pastorale, sociale și culturale ale comunității creșteau.

 

Între anii 1982 și 1987, aproape fiecare Adunare Generală anuală a discutat problema construirii unei biserici mai mari și a unui centru social corespunzător unei comunități în dezvoltare.

 

În anii 1986–1987, Consiliul parohial a analizat mai multe posibilități de a se extinde. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că soluția cea mai potrivită era achiziționarea unui teren pe care să fie ridicat un nou complex bisericesc. La 14 februarie 1987 s-a constituit cadrul necesar convocării unei Adunări Speciale, iar la 14 iunie 1987 Adunarea Generală Specială a aprobat proiectul construirii unei noi biserici și a unui centru social. La 14 februarie 1988 a fost constituită Comisia de Construcție, căreia i s-au acordat puteri largi pentru studierea finanțării, proiectării și construirii noului complex.

 

Între timp, la 14 octombrie 1987, parohia cumpărase un teren liber în zona Sunland, în comitatul Los Angeles, pentru suma de 230.000 de dolari.

 

La început, visul părea posibil. Curând însă, realitatea administrativă, financiară și demografică avea să transforme acest vis într-o încercare de aproape trei decenii.

 

Un teren, un proiect și obstacole aproape insuportabile

 

Terenul din Sunland nu dispunea de utilitățile necesare. În 1988, numai racordarea la utilități era estimată la peste 360.000 de dolari. Costul total al proiectului era estimat atunci între 6 și 7 milioane de dolari.

Procedurile pentru obținerea autorizațiilor s-au dovedit extrem de dificile și costisitoare. Pentru obținerea unui „Conditional Use Permit” am trecut prin patru audieri publice, desfășurate între 4 decembrie 1987 și 26 iulie 1988, iar proiectului i-au fost impuse nu mai puțin de 21 de condiții de construcție, unele foarte greu de îndeplinit din cauza costurilor exorbitante.

În paralel, comunitatea făcea eforturi susținute pentru strângerea fondurilor, prin mese lunare, picnicuri, seri de bingo și alte activități de fundraising. Sumele adunate erau însă doar un strop de apă într-un ocean de nevoi. Noii veniți în America încercau să-și întemeieze propriile vieți și aveau posibilități financiare limitate, în timp ce generația mai veche continua să sprijine proiectul după puteri, deși mulți dintre membrii ei înaintau în vârstă sau treceau la cele veșnice.

Căderea comunismului și schimbarea comunității românești

În acest context dificil, când proiectul de la Sunland rămânea o speranță, dar posibilitățile concrete de realizare erau tot mai limitate, a venit anul 1989. Căderea comunismului și deschiderea granițelor României au reprezentat un moment istoric extraordinar, care avea să schimbe însă și structura comunității românești din America. Unii dintre cei stabiliți aici s-au întors în România, alții s-au mutat în Oregon, Washington, Nevada, Arizona sau în alte state de pe Coasta de Vest, în timp ce noii emigranți își începeau propria viață americană. Treptat, au apărut noi comunități și biserici românești, fiecare devenind un centru local de credință, întâlnire și păstrare a identității românești.

Astfel că aici, în California de Sud, au luat ființă noi comunități ortodoxe românești, aflate în diferite jurisdicții, iar rolul central pe care Parohia „Sfânta Treime” îl avusese odinioară în regiune a început, în mod firesc, să se diminueze. Comunitatea românească devenea mai numeroasă, dar și mai dispersată, iar parohia nu mai beneficia de aceeași concentrare demografică de altădată. În aceste noi condiții, proiectul de la Sunland, estimat la 6–7 milioane de dolari, devenea tot mai greu de susținut și, mai ales, de finanțat.

Șaptesprezece ani de așteptare

În anul 1990, proiectul de construcție de la Sunland a intrat practic într-o lungă perioadă de așteptare. Timp de 17 ani, între 1990 și 2007, proiectul nu a fost abandonat oficial, însă nu s-au mai putut face progrese concrete nici măcar în realizarea infrastructurii, cu atât mai puțin în începerea construcției propriu-zise. Cutremurul din Northridge din 1994 și schimbările intervenite în viețile membrilor comunității au contribuit, la rândul lor, la diminuarea treptată a comisiei inițiale de construcție. În acești ani, proiectul și-a pierdut, rând pe rând, o parte dintre principalii săi inițiatori și susținători. Mircea Popa a trecut la cele veșnice în 1995, Traian Pincu în 1999, iar Nicolae Olar în 2007. Joe Oros s-a retras după moartea soției sale, Betty, Miron Bonca s-a mutat în Orange County, în zona Anaheim, iar Maria Pincu, Grigore Birtoc, precum și Dorian și Agripina Șerban s-au retras treptat din proiect, rămânând însă doar simpli membri ai comunității. Au existat încercări de reorganizare și de atragere a unor membri noi, dar aceștia nu mai dispuneau de aceeași capacitate de mobilizare a fondurilor necesare unui proiect de asemenea amploare.

Între timp, o parte importantă din rezervele parohiei fusese deja investită în proiectare, inginerie civilă, planuri arhitecturale și în încercarea de a îndeplini numeroasele condiții impuse de autorități, ]nainte chiar ca proiectul să fie demarat, iar obstacolele administrative continuau să întârzie tot mai mult proiectul. Chiar și în anul 2006, în pofida eforturilor depuse de inginerul civil George Boghossian și a sprijinului juridic oferit de avocatul Steven Sapera, mai existau impedimente importante la nivelul administrației orașului Los Angeles, iar perspectiva începerii efective a construcției rămânea încă îndepărtată.

O nouă speranță: proiectul energiei curate

În anii 2005–2006 s-a ivit o nouă oportunitate care a reaprins speranța realizării proiectului. Christian Vahab, inventator, om de știință și om de afaceri din comunitatea românească, membru al parohiei, președinte al Societății „Viitorul Român” și consilier financiar al Consiliului parohial, a prezentat comitetului de construcții un proiect inovator în domeniul energiei curate și sustenabile.

Inițiativa urmărea dezvoltarea unui generator sau a unei baterii bazate pe tehnologia thorium. Rolul parohiei era acela de partener și beneficiar al proiectului, fără a fi implicată direct în dezvoltarea tehnică a invenției. Biserica urma să ofere un cadru pentru instalarea și testarea prototipului, înaintea comercializării și a unei eventuale extinderi către alte parohii ale Episcopiei.

În cadrul acestei colaborări, parohiei i-au fost atribuite 500.000 de acțiuni ale companiei PAESI, deținută de Christian Vahab, valoarea lor potențială fiind estimată, pe baza proprietății intelectuale și a brevetelor proiectului, la aproximativ 5 milioane de dolari. La vremea respectivă, perspectiva părea deosebit de promițătoare, iar eventuala valorificare a acțiunilor putea constitui o importantă sursă de finanțare pentru proiectul din Sunland. Între aceste speranțe și concretizarea lor avea însă să se dovedească o distanță considerabilă.

Proiectul Peeker: De la speranța Electroputere la Investiția parohiei

În anul 2006, perspectiva privatizării companiei Electroputere din România a deschis o nouă posibilitate pentru proiectul promovat de Christian Vahab. Achiziționarea companiei ar fi putut oferi baza industrială necesară producerii și distribuirii tehnologiei Peeker în domeniul energiei curate. În acest context, părintele Constantin a căutat să-l ajute pe Christian Vahab să exploreze și posibilitatea obținerii unui sprijin, sau a unei facilitări în România, inclusiv prin persoane pe care le cunoștea, între care și Patriarhul Daniel. În cele din urmă însă, oferta pentru Electroputere nu a avut succes, contractul fiind atribuit unui alt investitor.

După eșecul acestei tentative, proiectul Peeker a continuat să fie prezentat ca o posibilă investiție cu un important potențial financiar. În anul 2007, Comitetul de Construcție a aprobat contractarea unui împrumut pe termen scurt, garantat cu proprietatea din Sunland, pentru a susține o investiție inițială de tip „seed” în proiect. Ulterior, au fost inițiate relații de colaborare și cu o companie de investiții din Orientul Mijlociu, reprezentată de Dr. Salah A. Rustum, diplomat și inginer specializat în aerodinamică. Speranța era ca dezvoltarea și valorificarea tehnologiei să genereze resursele financiare necesare continuării proiectului de construcție al parohiei.

La acea vreme, nu aveam pregătirea tehnică necesară pentru a evalua în profunzime viabilitatea tehnologiei, însă prezentările și perspectivele financiare ale proiectului păreau convingătoare. Posibilitatea ca această investiție să ofere parohiei resurse pe care nu le-ar fi putut obține prin mijloacele obișnuite a cântărit mult în deciziile luate. Privind retrospectiv, această experiență avea să devină una dintre cele mai importante lecții din întreaga istorie a proiectului din Sunland.

Criza financiară și anii grei

În perioada 2007–2009, izbucnirea crizei financiare mondiale a afectat profund și proiectul nostru. Împrumuturile pe termen scurt au ajuns la scadență într-un moment în care băncile deveniseră mult mai prudente și refuzau sau limitau refinanțarea investițiilor considerate riscante. Pentru continuarea proiectului au trebuit căutate alte surse de finanțare, inclusiv investitori privați și noi împrumuturi pe termen scurt, obținute însă în condiții mai costisitoare.

În 2009, dezvoltarea prototipului Peeker înregistrase progrese, dar tehnologia nu era încă pregătită pentru utilizare comercială. Primele teste erau așteptate spre sfârșitul anului, însă prototipul a trebuit ulterior returnat producătorului din Arizona pentru remedierea unor probleme tehnice. Au apărut, de asemenea, noi cerințe de testare, certificare și reglementare, care au prelungit procesul și au necesitat implicarea unor instituții și companii specializate din California.

În relatările și evaluările făcute la vremea respectivă au fost invocate și alte dificultăți, precum concurența, obstacolele de reglementare și presupuse nereguli în unele procese de privatizare din Europa de Est. Dincolo însă de toate aceste explicații, pentru parohie situația devenea tot mai clară și mai îngrijorătoare: proiectul continua să consume resurse financiare, în timp ce veniturile și beneficiile promise întârziau să se materializeze.

Între speranță și pierdere

În anul 2012, după două testări ale prototipului Peeker care, potrivit documentelor companiei, nu au produs rezultatele așteptate, dispozitivul a fost din nou returnat pentru modificări și corectări tehnice. În luna iunie, situația a fost prezentată Comisiei de Construcție, devenind tot mai evident că proiectul trebuia evaluat cu mai mult realism. După aproape 25 de ani de la cumpărarea terenului din Sunland, parohia nu reușise încă să înceapă construirea proiectului. Parohia avea terenul, planurile și cea mai mare parte a aprobărilor necesare, dar se confrunta acum cu obligații financiare tot mai greu de susținut.

Pe lângă datoriile și costurile asociate proiectului Peeker, parohia trebuia să suporte în continuare impozitele pe proprietate, asigurările și cheltuielile curente ale bisericii. În aceste condiții, menținerea proprietății din Sunland fără o perspectivă clară de dezvoltare devenea o povară financiară tot mai mare.

În septembrie 2013, Comitetul de Construcție a recomandat ca Adunarea Generală din 2014 să analizeze în mod concret viitorul proprietății. Au fost luate în considerare mai multe soluții: dezvoltarea parțială a terenului și construirea unor facilități sociale care să poată genera venituri din închiriere, subdivizarea unei porțiuni pentru construirea uneia sau a două locuințe, realizarea unui posibil parteneriat cu Eparhia Armeană sau, ca ultimă alternativă, vânzarea proprietății. Astfel, după ani în care principala preocupare fusese găsirea resurselor necesare construirii noului complex bisericesc, problema se schimbase fundamental: parohia trebuia acum să decidă cum putea salva proprietatea din Sunland, a reduce presiunea financiară acumulată și găsi o soluție realistă pentru viitor.

Propunerea lui George Boghossian

Pentru ajutor și reevaluare a situației a fost solicitat inginerul civil George Boghossian, care cunoștea îndeaproape proiectul din Sunland și dificultățile acumulate de parohia noastră de-a lungul anilor. Concluzia sa a fost că parohia nu mai dispunea, în acel moment, nici de resursele financiare, nici de timpul necesar pentru continuarea proiectului în condițiile existente. Ca soluție, Boghossian s-a oferit să cumpere proprietatea și să o păstreze pentru câțiva ani fără o dezvoltare imediată, oferind astfel bisericii timpul necesar pentru a-și reorganiza finanțele și posibilitatea de a răscumpăra terenul când, și dacă proiectul Peeker al lui Christian Vahab avea să producă resursele financiare promise. Înțelegerea prevedea aproximativ trei ani de așteptare, urmați de încă aproximativ doi ani în care răscumpărarea putea fi realizată, cu recuperarea de către cumpărător a costurilor suportate pentru verificarea și pregătirea proprietății. Adunarea Generală din 2015 a aprobat această soluție și vânzarea proprietății către George Boghossian, iar Christian Vahab a fost autorizat să semneze documentele oficiale în numele parohiei. Tranzacția s-a încheiat la 30 aprilie 2015.

Pentru conducerea parohiei, această vânzare nu reprezenta renunțarea definitivă la proiectul din Sunland, ci o soluție prin care se spera păstrarea unei șanse reale de revenire asupra lui. George Boghossian, fost inginer civil al proiectului, era considerat un om apropiat comunității, care înțelegea atât dificultățile bisericii, cât și dorința acesteia de a vedea proiectul realizat. De aceea, după transfer, proprietatea a fost înregistrată într-o entitate al cărei nume păstra legătura cu biserica și cu proiectul inițial, urmărindu-se astfel menținerea unei continuități cu autorizațiile și demersurile administrative realizate până atunci. În concepția inițială, dacă parohia reușea în următorii ani să-și stabilizeze situația financiară și să obțină aproximativ 6–7 milioane de dolari pentru construirea întregului proiect, terenul putea fi răscumpărat, iar proiectul noii biserici putea fi reluat. Conducerea de atunci a rămas profund recunoscătoare lui George Boghossian pentru disponibilitatea sa de a oferi această posibilitate comunității noastre, și pentru speranța păstrată ca proiectul la care el însuși lucrase să poată fi, într-o zi, dus la îndeplinire.

Terenul din Sunland și întrebarea viitorului

La 9 mai 2021, la solicitarea Cancelariei ROEA, părintele Constantin Alecse a prezentat Consiliului Episcopesc un raport de 11 pagini privind istoricul proiectului din Sunland și situația în care se afla, la acel moment, fosta proprietate a Parohiei „Sfânta Treime”. Trecuseră deja peste șase ani de la vânzarea/transferul proprietății către George Boghossian, însă terenul continua să fie nedezvoltat, iar pe proprietate se afla încă panoul care anunța destinația pentru care terenul fusese inițial cumpărat: „Viitoarea Biserică Ortodoxă Română Sfânta Treime”. Prezența acestui panou, după atâția ani, constituia o mărturie vizibilă a proiectului pentru care comunitatea românească achiziționase și păstrase terenul timp de aproape trei decenii.

În raportul prezentat Consiliului Episcopesc, părintele Constantin a arătat că viitorul fostei proprietăți din Sunland rămânea incert și că posibilitatea realizării formulei avute în vedere în anul 2015 devenise tot mai greu de evaluat. Situația fusese complicată și de decesul, în anul 2016, al lui Christian Vahab, unul dintre principalii participanți la discuțiile și înțelegerile legate de proprietate. Ulterior, în anul 2022, a decedat și George Boghossian. Prin dispariția celor două persoane direct implicate în aranjamentele și proiectele anterioare, eventualitatea revenirii la formula concepută în 2015 a devenit considerabil mai dificilă, atât din punct de vedere practic, cât și în ceea ce privește stabilirea intențiilor și obligațiilor asumate la vremea respectivă.

Între timp, însă, s-a schimbat în mod fundamental și contextul instituțional al Parohiei „Sfânta Treime”. În anul 2022, parohia a părăsit jurisdicția Episcopiei ROEA și a trecut sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi. Această schimbare de jurisdicție, împreună cu evoluțiile administrative, financiare și pastorale intervenite în viața comunității, a determinat o reevaluare mai amplă a priorităților parohiei și a proiectelor sale de viitor.

În noul context, problema fostei proprietăți din Sunland nu mai putea fi analizată exclusiv prin prisma planurilor, negocierilor și înțelegerilor formulate în anii anteriori. Orice eventuală reconsiderare a proiectului trebuia raportată la realitatea actuală a parohiei, la resursele și necesitățile comunității, precum și la noua sa direcție administrativă și eclezială. Ceea ce fusese conceput într-un anumit cadru instituțional și financiar în anul 2015 trebuia, după schimbările intervenite, reevaluat în lumina unor împrejurări substanțial diferite.

Astfel, după mai bine de trei decenii de speranțe, investiții financiare, eforturi administrative și încercări succesive de realizare a proiectului, destinul fostei proprietăți din Sunland și posibilitatea împlinirii, într-o formă sau alta, a intenției inițiale a comunității au rămas printre marile întrebări încă deschise în istoria Parohiei Ortodoxe Române Americane „Sfânta Treime” din Los Angeles.

Împrumuturile și responsabilitatea financiară

Istoria financiară a proiectului din Sunland trebuie analizată și prin prisma împrumuturilor și refinanțărilor succesive garantate cu proprietatea. După Rezoluția nr. 04 din 27 mai 1998 privind administrarea și investirea fondurilor destinate construcției și emiterea, la 14 februarie 2007, a 500.000 de acțiuni în cadrul proiectului Peeker, la 16 februarie 2007 a fost contractat un împrumut de 350.000 de dolari de la Gaffken & Barriger Fund, LLC. Acesta a fost urmat, la 2 februarie 2008, de o refinanțare de 440.000 de dolari prin Marshall Gumbiner, iar la 25 februarie 2009 de o finanțare „hard-money” de 850.000 de dolari prin Rick O’Hara and Associates, cu dobânzile, „points” și costurile specifice acestui tip de creditare.

La 30 martie 2014, Building Trust Fund Committee a negociat o nouă finanțare „hard-money”, concretizată prin semnarea, la 3 aprilie 2014, a unei „promissory note” de 850.000 de dolari, cu scadența la 1 aprilie 2016. La 30 aprilie 2015 a fost finalizată separat tranzacția proprietății din Shadow Hills, de aproximativ un milion de dolari, iar la 22 martie 2016 obligația aferentă notei din 2014 a fost prelungită până la 1 aprilie 2018, documentația menționând suma de 137.239,49 dolari aferentă extensiei și costurilor financiare. În ansamblu, refinanțările, dobânzile, „points”, comisioanele și extensiile succesive au majorat considerabil costul financiar al proiectului din Sunland

Moartea lui Christian Vahab și sfârșitul unei mari speranțe

În anul 2016 a încetat din viață Christian Vahab, principalul promotor al proiectului tehnologic în care Parohia „Sfânta Treime” își pusese mari speranțe. Potrivit documentelor disponibile, în aceeași perioadă compania General Dynamics din San Diego efectua teste finale asupra sistemului Peeker-PAESI, bazat pe tehnologia thorium. Moartea lui Vahab a schimbat însă radical perspectivele proiectului și, implicit, posibilitatea parohiei de a-și recupera investiția.

Christian Vahab fusese, în mare măsură, omul în jurul căruia se concentrau activitatea, relațiile profesionale și direcția companiilor sale. Acestea nu par să fi avut o structură administrativă și juridică suficient de solidă pentru a asigura continuitatea proiectelor în absența fondatorului. După decesul său, pe fondul unor dificultăți familiale și al lipsei unei succesiuni clare în conducerea afacerilor, situația companiilor și a proprietății intelectuale asociate invențiilor sale a devenit tot mai greu de stabilit. În aceste împrejurări, parohia nu a mai putut identifica o entitate juridică certă de la care să poată solicita, în mod realist, recuperarea măcar parțială a sumelor investite. Exista, de asemenea, posibilitatea ca anumite drepturi asupra brevetelor sau tehnologiilor dezvoltate de Vahab să fi fost preluate ori transferate, în baza relațiilor contractuale existente, către companiile cu care acesta colaborase.

Raportul de 11 pagini prezentat de părintele Constantin Alecse Consiliului Episcopesc în mai 2021 consemna tocmai aceste neclarități privind situația juridică și financiară a companiilor implicate, precum și incertitudinea referitoare la statutul final al proprietății intelectuale. În lipsa unei structuri juridice și administrative care să continue în mod clar activitatea lui Christian Vahab, perspectivele recuperării investiției parohiei deveniseră extrem de reduse.

Privind retrospectiv, această experiență a reprezentat una dintre cele mai dificile lecții financiare din istoria proiectului de la Sunland. Parohia investise într-o inițiativă care, la momentul respectiv, părea deosebit de promițătoare și de la care se spera obținerea unor beneficii importante, capabile să susțină construirea viitoarei biserici și a centrului comunitar. Aceste așteptări nu s-au materializat, iar după moartea lui Christian Vahab posibilitățile concrete de recuperare a investiției au devenit, practic, foarte limitate, sau inexistente.

Ceea ce nu am zidit și ceea ce am păstrat

După aproape 45 de ani de slujire în California, privesc în urmă cu recunoștință, dar și cu emoția firească a omului care știe că o parte importantă a drumului său se apropie de capăt. Au fost împliniri și dezamăgiri, bucurii și încercări, hotărâri bune și greșeli pe care astăzi poate le-aș evita. Dar, dincolo de toate, rămâne mulțumirea că Dumnezeu ne-a ajutat să păstrăm ceea ce era mai de preț: credința, Biserica și comunitatea.

Regret că nu am văzut ridicându-se biserica pe care am visat-o în Sunland. Am purtat acest vis mulți ani și l-am împărtășit cu oameni care au dăruit din timpul, munca și avutul lor. Cei mai mulți dintre ei nu mai sunt astăzi printre noi. Dar jertfa lor nu s-a pierdut. Ea a devenit parte din temelia nevăzută a acestei comunități.

Poate că generația mea nu a fost chemată să termine această biserică. Poate că rostul nostru a fost să păstrăm Sfânta Treime vie, să o trecem prin vremuri grele și să lăsăm celor care vin după noi posibilitatea de a merge mai departe.

De aceea, nu privesc viitorul cu tristețe, ci cu nădejde. O generație predă acum făclia alteia. Cei care vin după noi vor avea alte idei, alte posibilități și, poate, vor găsi drumul pe care noi l-am căutat atât de mult.

Iar dacă într-o zi, într-un alt loc al Californiei de Sud, se vor ridica turlele unei noi Sfinte Treimi și clopotele ei vor chema oamenii la rugăciune, poate că în glasul lor se va auzi puțin și din glasul celor care au visat înaintea lor — al preoților, al ctitorilor, al familiilor și al tuturor celor care au iubit această biserică și au lăsat aici o parte din sufletul lor.

Atunci vom ști că nimic nu a fost zadarnic. Noi am făcut cât am putut, cu puterile, înțelepciunea și slăbiciunile noastre. Am semănat, am păstrat credința și am dus făclia până aici. De acum, o încredințăm celor care vin după noi. Iar Sfânta Treime, pe care am iubit-o și am slujit-o atâția ani, o las cu pace și cu nădejde acolo unde a fost întotdeauna: în mâinile lui Dumnezeu.

 

---

 

Christian Vahab – Omul de știință si creștinul cu vizionar

 

(15 februarie 1951 – 20 august 2016)

L-am cunoscut pe Christian Vahab nu numai ca inginer, inventator și om de afaceri, ci mai ales ca pe un om al marilor idealuri, profund atașat credinței ortodoxe și comunității românești.

Absolvent al Institutului Politehnic din București, stabilit ulterior în Statele Unite, Christian și-a continuat pregătirea în domeniul ingineriei, a servit în U.S. Air Force și a lucrat în cercetare și tehnologie avansată. A devenit antreprenor și inventator, obținând brevete și dedicându-și ultimii ani dezvoltării unor tehnologii energetice pe care le considera capabile să schimbe viitorul.

Dincolo însă de proiectele sale ambițioase, Christian a rămas un creștin generos și un membru apropiat al Bisericii „Sfânta Treime” din Los Angeles. Visa ca succesul invențiilor sale să poată sprijini biserici, bătrâni, tineri și oameni aflați în nevoie.

Moartea sa prematură, la 20 august 2016, a lăsat multe dintre aceste visuri neîmplinite. Pentru mine însă, Christian Vahab rămâne înainte de toate omul care a crezut că știința și credința nu se despart, atunci când amândouă sunt puse în slujba omului și spre slava lui Dumnezeu.

A plecat dintre noi înainte de a-și vedea visul împlinit, dar a lăsat în urmă amintirea unui om care a îndrăznit să creadă, să creeze și să dăruiască. (Christian Vahab CV)