HolyTrinityRomanianOrthodoxMonastery	htromonastery@gmail.com	(517) 456-4474

Episcopul Irineu Duvlea

Cronologie documentară și context eclezial 1962-2026

Capitolul I - Rădăcinile biografice și formarea monahală 1962-2000

1.1 Originea și formarea teologică

Conform materialelor publicate, pe siteurile menționate, Irineu Duvlea s-a născut la 19 aprilie 1962, în Alba Iulia. Biografia siteurilor îl așază într-un mediu familial și eclezial în care credința ortodoxă, disciplina spirituală și legătura cu tradiția românească au avut un rol formator. Studiile sale teologice sunt plasate la Cluj-Napoca și Sibiu, iar traseul ulterior îl conduce către viața monahală. În prezentarea autorilor, această perioadă explică profilul său: rigoare liturgică, accent pe ascultare, formare patristică și responsabilitate comunitară.
Un loc central îl ocupă Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Acolo, potrivit relatării, tânărul monah a trăit o formare ascetică bazată pe rugăciune, disciplină și ascultare, sub îndrumarea unor duhovnici pe care sursele citate îi consideră repere ale epocii. Treptele monahale - egumen, arhimandrit și stareț - sunt prezentate drept consecința unei slujiri și a unei capacități de organizare deja recunoscute, nu ca o ascensiune pur administrativă.

1.2 Relația cu diaspora românească

În mărturia părintelui Constantin Alecse, prima întâlnire cu arhimandritul Irineu a avut loc în Statele Unite, în 1991, cu prilejul hirotonirii unui coleg de facultate. O a doua întâlnire este situată în 1994, la Sâmbăta de Sus, în cursul unei delegații ROEA conduse de Episcopul Nathaniel. Mărturia relatează că, întrebat fiind despre o posibilă misiune a arhimandritului Irineu în America, părintele Alecse a dat un răspuns favorabil, apreciind pregătirea sa teologică, viața duhovnicească și caracterul său.
Aceste contacte anterioare sosirii în America sunt importante pentru înțelegerea ulterioarei colaborări. Ele indică faptul că venirea sa nu a fost descrisă ca un episod accidental, ci ca o misiune pregătită prin legături personale, prin binecuvântarea Patriarhiei Române menționată în materialele site-urilor și prin nevoia tot mai evidentă a diasporei de prezență monahală și episcopală.

Capitolul II - Venirea în America și întemeierea Mănăstirii Înălțarea Domnului 2001

2.1 Sosirea la Detroit

Data de 23 februarie 2001 este prezentată ca începutul misiunii nord-americane. Arhimandritul Irineu a sosit în Statele Unite împreună cu monahi din România și a fost rânduit, cu binecuvântarea Arhiepiscopului Nathaniel, să întemeieze și să conducă obștea Mănăstirii Înălțarea Domnului din Detroit. Centrul inițial a funcționat în incinta locașului "Casa Sfântul Andrei" din Detroit, un spațiu desemnat anterior, numai pe hârtie, "studiilor teologice și activităților eparhiale".
Relatarea subliniază transformarea acestui spațiu într-o comunitate cu ritm monahal stabil: slujbe, rugăciune, ospitalitate, formare liturgică și primire a pelerinilor. Pentru românii din Michigan și din Midwest, mănăstirea a devenit, în narațiunea site-urilor amintite, un punct de sprijin spiritual și identitar. Ea a atras însă și credincioși din alte tradiții ortodoxe - greci, sârbi, ruși și americani convertiți - fiind descrisă ca un loc de comuniune panortodoxă.

2.2 Misiune, ospitalitate și consolidare comunitară

Primii ani sunt caracterizați prin efortul de a așeza o obște durabilă într-un context american diferit de cel al mănăstirilor românești. Sursele insistă asupra disponibilității ierarhului de a primi oameni, de a organiza viața comunitară și de a păstra limba și tradiția românească fără a închide mănăstirea într-un cadru exclusiv etnic. În această interpretare, lucrarea de la Detroit a fost un exercițiu de transplantare creatoare a tradiției monahale românești în diaspora.
Importanța anului 2001 este astfel dublă. Pe de o parte, el reprezintă începutul unei instituții monahale care va avea ulterior un rol semnificativ în biografia Episcopului Irineu. Pe de altă parte, el pune în lumină relația inițială de colaborare dintre arhimandrit și conducerea ROEA, relație care avea să se schimbe profund peste mai bine de un deceniu.

Capitolul III - Alegerea și hirotonia ca episcop vicar 2002

3.1 Alegerea Episcopală la Vatra Românească

La 28 iunie 2002, în cadrul unei sesiuni speciale a Congresului Episcopiei Ortodoxe Române din America, Arhimandritul Irineu Duvlea a fost ales pentru demnitatea de episcop auxiliar sau episcop-vicar. Materialele consultate identifică titulatura de Episcop de Dearborn Heights. Alegerea este plasată în contextul expansiunii parohiilor românești din Statele Unite și Canada după 1990 și al nevoii unei prezențe episcopale mai active în teritoriu.
La 24 iulie 2002, Sfântul Sinod al OCA a validat alegerea. Această confirmare a deschis drumul către hirotonia arhierească. În logica instituțională a timpului, episodul arată că Arhimandritul Irineu era primit și promovat în cadrul structurilor ROEA și OCA, cu participarea conducerii episcopiei. Această împrejurare va fi evocată ulterior de susținătorii săi ca termen de comparație între cei doi Ierarhi ai episcopiei ROEA, pentru ruptura apărută mai târziu.

3.2 Hirotonia din 2 noiembrie 2002

La 2 noiembrie 2002, Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Southfield, lângă Detroit, a găzduit hirotonia întru arhiereu a nou-alesului Vlădică Irineu. Documente biografice descriu un sobor numeros: Mitropolitul Herman, Arhiepiscopul Nathaniel și ierarhi din mai multe jurisdicții ortodoxe. Este menționată participarea Arhiepiscopului Nicolae al jurisdicției românești legate de Patriarhia Română, precum și a unor ierarhi sârbi, antiohieni și ai OCA.
Prin această hirotonie, Irineu a devenit Episcop de Dearborn Heights și Episcop-Vicar al ROEA. Pentru comunitatea românească, momentul a avut și o încărcătură simbolică: prezența unui ierarh format în monahismul românesc în cadrul Ortodoxiei americane. În prezentarea surselor cercetate, el marchează începutul unei perioade de activitate pastorală intensă, în care noul episcop vicar a vizitat parohii, a sprijinit misiuni și a rămas apropiat de comunitățile aflate la distanțe mari unele de altele.

Capitolul IV - Lucrarea pastorală și administrativă 2003-2010

4.1 Vizite, misiuni și viață liturgică

Între 2003 și 2010, cronologia disponibilă descrie o activitate pastorală întinsă pe o arie geografică largă. Episcopul Irineu a fost prezent la hramuri, sfințiri, slujbe arhierești și întâlniri cu parohii tinere. În diaspora, această mobilitate are un sens practic: comunitățile românești sunt răspândite, iar stabilitatea lor depinde adesea de vizite regulate, de întărirea clerului local și de păstrarea legăturii cu tradiția liturgică.
Mărturiile rețin apropierea de familiile tinere și de noii imigranți, atenția pentru limba română în cult și sprijinul acordat noilor așezări parohiale. Desigur, aceasta este o evaluare favorabilă, aparținând mediului care îi susține lucrarea. Totuși, ea ajută la explicarea capitalului de încredere de care ierarhul se bucura, potrivit surselor cercetate, în rândul unei părți a clerului și al credincioșilor.

4.2 O autoritate pastorală în creștere

Pe măsură ce activitatea sa a devenit mai vizibilă, relația dintre autoritatea episcopală, rolul de vicar și conducerea eparhială a dobândit o importanță tot mai mare. Materialele ulterioare vor interpreta creșterea popularității sale drept unul dintre fundalurile tensiunilor cu Arhiepiscopul Nathaniel.
În această perioadă se consolidează și identitatea centrului monahal. Mănăstirea este descrisă nu doar ca reședință de viață ascetică, ci ca loc de întâlnire, cultură religioasă, ospitalitate și misiune. Persoane apropiate, între care este menționat ulterior părintele Sebastian Dumitrascu, au susținut lucrarea liturgică și administrativă. În memoria comunitară, anii de început rămân perioada de construcție și de maximă coeziune.

Capitolul V - Detroit și Clinton 2005-2014

5.1 Proprietatea din Detroit

Materialele citate consemnează că, după alegerea Episcopului Irineu ca episcop-vicar, Arhimandritul Mihail Filimon a fost numit stareț al Mănăstirii Înălțarea Domnului. În anii următori au avut loc demersuri pentru dobândirea unei clădiri de la Centrul de Studii Creștine Ortodoxe, "Casa Sfântul Andrei". Sursa menționează donația de un milion de dolari oferită de dr. Michael Ronett și contractul de vânzare-cumpărare din 25 august 2005, referitor la imobilul de pe W. Davison Avenue, Detroit, controlat de un Bord Director numit, și condus de Arhiepiscopul Nathaniel, în calitate de Chairman-fondator, independent de episcopia ROEA.
Potrivit aceleiași relatări, finanțarea urma să fie achitată în rate până în anul 2010, iar imobilul să devină proprietatea mănăstirii după plata integrală. Aceste date sunt relevante deoarece patrimoniul monahal și raportul său cu sus-numitul Centru, și structurile eparhiale ROEA vor deveni ulterior subiecte de dispută. Într-o istorie administrativă riguroasă, documentele de proprietate, persoanele juridice și hotărârile corporative trebuie citite împreună, fără a transforma simpla cronologie într-o concluzie juridică anticipată.

5.2 Relocarea la Clinton

La 26 septembrie 2011, potrivit materialelor publicate, comunitatea monahală a semnat o scrisoare de evacuare a proprietății din Detroit, iar de la 1 octombrie 2011 a fost relocată la adresa de la 15141 Sheridan Street, Clinton, Michigan. Proprietatea este descrisă ca fiind donată de familia Adrian și Mariana Lupu Leca. Pentru susținătorii Episcopului Irineu, acest moment constituie un episod dureros, interpretat ca expresie a presiunilor administrative diocezane, și ca un început al unei etape de insecuritate instituțională.
Clinton a devenit noul loc al Mănăstirii Înălțarea Domnului și, ulterior, centrul principal al biografiei sale americane. În narațiunea site-urilor amintite, mutarea nu a însemnat dispariția lucrării, ci reînceperea ei într-un alt loc. În jurul acestui așezământ se vor concentra, după 2014, atât slujirea lui Irineu, cât și conflictele patrimoniale și judiciare care au culminat în 2020 prin pierderea proprietății.

Capitolul VI - Tensiunile instituționale 2014-2017

6.1 De la colaborare la conflict

Textele de pe siteurile amintite descriu deteriorarea progresivă a relației dintre Episcopul Irineu și Arhiepiscopul Nathaniel, în perioada de după 2014. La început, raportul era unul de subordonare și colaborare în cadrul ROEA; ulterior, potrivit acestei perspective, s-au acumulat diferențe privind exercitarea autorității, centralizarea deciziei, autonomia de lucru a episcopului vicar și administrarea internă a episcopiei. Autorii nu reduc conflictul la o singură cauză, ci îl plasează într-un cadru de tensiuni ecleziale și personale.
Este esențială păstrarea distincției dintre relatări și fapte adjudecate. Creșterea vizibilității pastorale a Episcopului Irineu, popularitatea sa și eventualele rivalități sunt descrise în mărturii și în argumentația apărării. Ceea ce rezultă cert din cronologie este că, în intervalul 2014-2017, tensiunile au trecut din registrul administrativ în cel disciplinar.

6.2 Începutul demersurilor disciplinare

Potrivit sintezei furnizate, Arhiepiscopul Nathaniel a inițiat demersuri administrative în cadrul ROEA, iar Consistoriul Spiritual al episcopiei a analizat cazul. În perspectiva ROEA, au fost invocate chestiuni de disciplină administrativă și canonică. În perspectiva Episcopului Irineu și a apărătorilor săi, mecanismul a fost orientat de la început către îndepărtarea sa și nu a oferit garanțiile unei examinări imparțiale.
Cazul a fost înaintat structurilor OCA. Această trecere explică de ce disputa nu privește numai administrația internă a ROEA, ci și autoritatea canonică a Bisericii Ortodoxe din America asupra unui ierarh al Episcopiei Române. De aici se vor dezvolta două planuri distincte: planul procedural al audierilor și planul canonic al întinderii efectelor hotărârii pronunțate.

Capitolul VII - Procedura ROEA și OCA 2014-2017

7.1 Poziția instituțională consemnată

În cadrul procedurilor desfășurate între 2014 și 2017, ROEA și OCA au tratat fabricatele acuzații ca având relevanță disciplinară. Potrivit materialelor consultate, procesul s-a încheiat prin hotărârea OCA, concertată de Arhiepiscopul Nathaniel, care a îndepărtat pe Episcopul Irineu din funcția de episcop-vicar în cadrul episcopiei ROEA. La 27 iunie 2017, Sinodul OCA a adoptat măsura depunerii din treapta arhieriei, la solicitarea provenită din structurile ROEA, așa cum reiese din documentele postate pe site-urile citate.
Aceasta este partea instituțională a cronologiei: o procedură internă a generat o hotărâre a organelor OCA, iar ROEA a aplicat consecințele sale în cadrul propriei jurisdicții. Pentru o expunere istorică responsabilă, simpla existență a hotărârii nu rezolvă toate întrebările despre procedură, probe sau recunoaștere canonică; dar ea nu poate fi omisă, deoarece reprezintă actul care a schimbat oficial statutul ierarhului în interiorul OCA.

7.2 Contestația Episcopului Irineu și a apărării

Episcopul Irineu și apărătorii săi au contestat categoric procedura și verdictul. Materialele îl prezintă pe Episcopul Irineu ca afirmând constant că este nevinovat. Avocatul Daniel P. Dalton, reprezentantul Episcopului Irineu pe întreaga perioada a procesului, în scrisorile și declarațiile invocate, reclamă acces restrâns la probe, limitarea timpului pentru prezentarea cazului, dificultăți în audierea martorilor apărării și imposibilitatea unei confruntări adecvate cu persoanele care au formulat acuzațiile. Alte critici atribuite apărării se referă la refuzul de a recuza persoane considerate părtinitoare, la lipsa unui stenograf independent și la interzicerea înregistrărilor audio-video de către apărare. Aceste susțineri nu sunt echivalente cu o constatare judiciară externă, dar ele trebuie consemnate pentru a înțelege de ce Episcopul Irineu, susținătorii săi și majoritatea membrilor comunității româno-americane din America și Canada consideră procedura Bisericii OCA în judecarea Episcopului Irineu neechitabilă și rezultatul ei predestinat si prestabilit.
Din perspectiva teologică exprimată în textele publice, răspunsul ierarhului este definit ca unul de răbdare, rugăciune și apel la judecata lui Dumnezeu, nu ca dorință de scandal mediatic. Această dimensiune spirituală aparține limbajului mărturiei și nu trebuie interpretat ca o probă juridică; ea explică însă tonul sub care cazul continuă să fie interpretat de cei care consideră că Episcopului Irineu i s-a făcut o mare nedreptate, care va avea o judecată dreaptă numai de istorie.

Capitolul VIII - Criticile apărării și problema jurisdicției

8.1 Cadru OCA și ROEA

Site-urile amintite pun cazul în legătură cu istoria juridico-canonică a OCA și ROEA. OCA a primit autocefalie de la Patriarhia Moscovei în 1970. În același an, relațiile sale cu ROEA au fost reglementate printr-un acord care, potrivit materialelor citate, păstra caracterul administrativ autonom al Episcopiei Române, precum și aspirația istorică de apropiere sau reintegrare în Biserica Mamă română, după căderea comunismului în România. Acest cadru este invocat pentru a explica de ce conflictul a depășit o simplă problemă personală.
Autorii site-urilor de asemenea susțin că autocefalia OCA nu este recunoscută unanim de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Pe această bază, argumentația apărării afirmă că hotărârea OCA produce efecte numai în propria jurisdicție și că extinderea ei universală nu se poate aplica automat. Deși această teză este prezentată ca o interpretare canonică disputată, totuși ea nu reprezintă, în sine, o declarație oficială a tuturor Bisericilor Ortodoxe, ci o poziție de argumentare a rânduielilor canonice și jurisdicționale pe Continent American.

8.2 Două niveluri de lectură

Cazul trebuie citit pe două niveluri. Primul este cel administrativ: ROEA și OCA au urmat propriile mecanisme, au emis acte și au comunicat o soluție disciplinară. Al doilea este cel al contestării: Episcopul Irineu, apărătorii și susținătorii săi invocă vicii de procedură, lipsă de imparțialitate, probleme de probă și limite ale jurisdicției. Confuzia celor două niveluri a alimentat dezbaterea publică, întrucât existența unei decizii formale a fost uneori prezentată ca răspuns suficient la obiecțiile privind corectitudinea procesului.
O cronologie documentară nu are rolul de a rezolva unilateral această controversă. Rolul ei este să arate că ambele realități au coexistat: hotărârea din 2017 a existat și a produs efecte în OCA; contestarea ei a persistat și a generat o literatură publică, o arhivă digitală și o memorie comunitară care continuă până în prezent.

Capitolul IX - Urmările comunitare și memoria publică 2017-2020

9.1 O ruptură în comunitatea româno americană

După 2017, cazul a devenit o temă de tensiune în diaspora românească din Statele Unite și Canada. O parte a comunității a interpretat hotărârea ca aplicare a disciplinei bisericești; o altă parte a văzut-o ca pe o îndepărtare nedreaptă a unui ierarh apreciat pentru slujirea sa. În mediul public, același set de evenimente a primit semnificații diferite, în funcție de legătura fiecăruia cu instituția, cu mănăstirea sau cu persoanele implicate.
Materialele analizate insistă asupra fricii de repercusiuni și asupra tăcerii unor preoți sau credincioși care ar fi simpatizat cu ierarhul. Aceasta este o mărturie de atmosferă, o parte importantă pentru a înțelege de ce memoria cazului este polarizată. În asemenea conflicte, documentele oficiale nu epuizează experiența comunităților, iar experiența comunitară nu poate, la rândul ei, înlocui evaluarea documentară.

9.2 Spațiul digital și narațiunile paralele

După 2017, internetul și rețelele de socializare au devenit principalul spațiu de păstrare și răspândire a documentelor. Scrisori, înregistrări, fotografii, documente de instanță și comentarii au circulat între America și România cu o viteză care a intensificat dezbaterea. Site-urile citate se înscriu în această dinamică: ele arhivează o versiune argumentată a istoriei, cu trimiteri la surse primare și cu intenția expresă de a contracara ceea ce autorii consideră tăcerea sau deformarea narațiunii oficiale.
Această publicitate are o valoare documentară. Documentele de apărare, corespondența personală și declarațiile instituționale au scopuri diferite. O lectură matură le compară, le datează și identifică autorul fiecăruia. Tocmai această metodă poate transforma conflictul dintr-o succesiune de afirmații antagonice într-o istorie analizabilă.

Capitolul X - Clinton și litigiile patrimoniale din 2020

10.1 Mănăstirea ca spațiu de continuitate

După relocarea din 2011, Mănăstirea Înălțarea Domnului din Clinton a rămas locul principal al vieții și slujirii Episcopului Irineu. Pentru comunitatea apropiată de el, așezământul a simbolizat continuitatea unei lucrări începute la Detroit, chiar după schimbarea statutului său în cadrul OCA. Site-urile citate indică faptul că aici au continuat slujbele, primirea pelerinilor și activitatea duhovnicească.
În 2020, conflictul a dobândit și o dimensiune civilă, prin litigii privind patrimoniul mănăstirii. Materialele prezentate fac trimitere la dosarul ROEA v. Bishop Irineu Monastery Clinton și la hotărâri ale instanțelor din Washtenaw County, datate 23 septembrie 2020. Pentru precizia juridică, detaliile efectelor fiecărei hotărâri trebuie citite direct în actele instanței; această sinteză reține doar că ele marchează o etapă în care disputa eclezială a trecut în mod vizibil și în plan patrimonial-civil.

10.2 Semnificația anului 2020

În discursul public pe internet si alte rețele de socializare, anul 2020 este descris ca o culminare a unei „Golgote americane” începute odată cu misiunea arhierească și intensificate după 2014. Din punct de vedere istoric, este mai prudent să spunem că 2020 concentrează consecințele unei rupturi mai vechi: statut canonic contestat, comunitate monahală reorganizată, tensiuni personale și instituționale, precum și chestiuni de proprietate.
Litigiile patrimoniale au amplificat vulnerabilitatea unei comunități deja afectate de conflict. În același timp, ele au produs documente civile verificabile, utile pentru cercetarea viitoare. O monografie completă ar trebui să includă hotărârile, actele corporative, titlurile de proprietate, corespondența și declarațiile părților, tratând fiecare document în propriul său context.

Capitolul XI - Slujirea și mărturia publică 2020-2026

11.1 Continuitatea slujirii

Cronologia publicată pe site și memoria celor apropiați susțin că Episcopul Irineu a continuat să slujească și să păstorească la Holy Trinity Monastery din Clinton după 2020. Această continuitate este esențială pentru modul în care el este perceput de susținători: nu ca un ierarh retras din viața bisericească, ci ca un monah și slujitor care și-a păstrat vocația în pofida hotărârilor contestate.
În 2026, platformele www.episcopirineu.us și www.bishopirineu.us sunt prezentate ca proiecte de arhivă și mărturie publică. Ele reunesc sute de imagini, zeci de înregistrări video, documente ROEA/OCA și materiale privitoare la cronologia Clinton. Anunțarea unor volume precum Golgota Americană a unui Episcop Român și Patimirile Episcopului Irineu confirmă intenția de a transforma memoria dispersată într-o lucrare documentară coerentă.

11.2 Mărturie, iertare și discernământ

Tonul dominant al textelor este duhovnicesc. Episcopul Irineu este prezentat ca mărturisindu-și nevinovăția, dar chemând la rugăciune, răbdare și discernământ. Susținătorii îl compară uneori cu ierarhi sau mărturisitori persecutați din istoria Bisericii. Asemenea comparații trebuiesc plasate în registrul lor teologic și afectiv: ele exprimă admirație și solidaritate, nu stabilesc echivalențe istorice sau canonizări implicite.
Contribuția durabilă a arhivei poate fi tocmai invitarea la verificare. Dacă documentele sunt păstrate, datate și puse în dialog cu sursele instituționale, generațiile viitoare vor putea discuta cazul cu mai multă rigoare și mai puțină dependență de zvonuri. Memoria nu cere neapărat unanimiate; ea cere fidelitate față de document și respect față de persoanele afectate.

Capitolul XII  Cronologie sintetică

Concluzie

Istoria Episcopului Irineu Duvlea cuprinde trei domenii distincte care nu pot fi definite astfel: vocația monahală formată în România, misiunea pastorală construită în diaspora americană și conflictul instituțional care a culminat în hotărârea OCA din 2017 și în disputele patrimoniale ulterioare. Fiecare domeniu este documentat diferit: biografia prin mărturii și imagini, activitatea prin memoria comunitară și acte ecleziale, iar conflictul prin hotărâri, corespondență, poziții juridice și declarații publice.

O concluzie responsabilă nu poate elimina controversa printr-o singură frază. Pe de o parte, există o decizie instituțională, adoptată în cadrul OCA și aplicată în ROEA. Pe de altă parte, există o contestare persistentă, argumentată în termenii dreptului la apărare, ai imparțialității procedurale și ai recunoașterii canonice. Pentru cei care îl cunosc pe Episcopul Irineu, această contestare este legată inseparabil de experiența unei slujiri pe care o consideră exemplară.

De aceea, cea mai justă formă de memorie este documentarea atentă. A păstra documentele nu înseamnă a decide dinainte verdictul istoriei; înseamnă a refuza ca această istorie să fie redusă la tăcere, la slogan sau la uitare. Un viitor studiu extins va putea confrunta arhivele ROEA/OCA, actele judiciare, corespondența, mărturiile și sursele Patriarhiei Române, oferind o reconstituire și mai completă a unei crize ecleziale care a marcat diaspora românească.

Izvoare și hyperlinkuri

Surse cercetate

• Site-urile: www.episcopirineu.us, www.bishopirineu.us și www.aadc.us, inclusiv pagina principală și arhiva de documente accesibilă prin hyperlinkurile interne. Materialele includ biografii, texte de poziție, documente ROEA/OCA, corespondență, referințe la dosarele civile și resurse foto-video.
• 1970 Tomos privind autocefalia Mitropoliei Ruse din America
• Acordul OCA-ROEA din 17 decembrie 1970
• Document OCA ROEA privind cazul Irineu, 27 iunie 2017
• Scrisoare privind restricționarea contactelor cu ROEA
• Declarație a avocatului Episcopului Irineu (română)
• Declarațiea avocatului Episcopului Irineu (engleză)
• Referință la litigiul Mănăstirii Înălțarea Domnului Clinton 2020
  

Cuprins - Introducere și delimitarea surselor

Capitolul I  Rădăcinile biografice și formarea monahală 1962 2000
Capitolul II  Venirea în America și întemeierea Mănăstirii Înălțarea Domnului 2001
Capitolul III  Alegerea și hirotonia ca episcop vicar 2002
Capitolul IV  Lucrarea pastorală și administrativă 2003 2010
Capitolul V  Detroit și Clinton 2005 2014
Capitolul VI  Tensiunile instituționale 2014 2015
Capitolul VII  Procedura ROEA și OCA 2015 2017
Capitolul VIII  Criticile apărării și problema jurisdicției
Capitolul IX  Urmările comunitare și memoria publică 2017 2020
Capitolul X  Clinton și litigiile patrimoniale din 2020
Capitolul XI  Slujirea și mărturia publică 2020 2026
Capitolul XII  Cronologie sintetică